Alimentația pentru un corp sănătos și echilibrat!
Pentru a câștiga lupta împotriva bolilor cronice, și mai ales cea împotriva bolilor cardiace, trebuie să renunțăm la excesele alimentației noastre obișnuite și să adoptăm o dietă mai simplă și mai naturală.Trebuie să adoptăm o dietă alcătuită dintr-o varietate de alimente consumate într-o stare cât mai apropiată de cea naturală, pregătite cât mai simplu, cu foarte puțin ulei, grăsime, zahăr și sare. Produsele rafinate, prelucrate, trebuie excluse sau folosite foarte rar, la fel ca alimentele de origine animală.
Doar câteva exemple: Dacă în alimentația obișnuită consumăm aproximativ 20 de grame de sare pe zi, în alimentația ideală cantitatea de sare ar trebui să fie de 5 grame pe zi. Dacă în alimentația obișnuită aproximativ 42 % din calorii sunt provenite din grăsimi și uleiuri, în alimentația ideală procentul acestora ar trebui să fie de numai 20%.
Ce să mănânci ca să fii sănătos:
Mănâncă mai puțin:
– Grăsimi și uleiuri vizibile.
Evită carnea grasă, uleiurile pentru gătit și pentru salată, sosurile, dressingurile și preparatele ce se întind pe pâine. Folosește cât mai rar margarină. Evită prăjirea alimentelor. Acestea pot fi gătite cu puțină apă în vase speciale, de care nu se prinde conținutul.- Atenție la mezeluri!
Mezelurile fac parte din lista alimentelor care trebuiesc consumate cu măsură. Parizerul, crenvuştii, salamul sunt cele mai nesănătoase din cauza cantităţii mari de sare, dar şi a altor ingrediente. În special parizerul, crenvurştii şi salamurile de vară au un conţinut de proteine cu 2% mai mic faţă de prevederile legale, potrivit cărora mezelurile trebuie să conţină carne în proporţie de cel puţin 10-11%. În schimb se găseşte din plin carnea dezosată mecanic, adică o pastă obţinută din tendoane, oase, pieliţe, în care proteinele sunt aproape inexistente. Aceasta este periculoasă pentru copii sau tineri, din cauza cantităţii ridicate de fosfor ce împiedică asimilarea calciului.
– Sarea.
Nu adăuga sare alimentelor în timpul pregătirii sau consumării lor. Limitează consumul de produse bogate în sare, cum sunt: murăturile, uscățelele, sosurile, popcorn sărat, alunele sărate, cartofii pai, etc.
– Zaharuri.
Consumă cât mai puțin zahăr, miere, siropuri, plăcinte, prăjituri, produse de patiserie, bomboane și zaharicale, dulciuri de casă, băuturi dulci, precum și deserturi bogate în zahăr, cum sunt budincile și înghețata. Păstrează aceste alimente pentru ocazii cu totul speciale.
– Alcoolul.
Evită alcoolul sub orice formă, precum și băuturile care conțin cofeină cum sunt cafeaua, Coca-Cola și ceaiul negru.
Mănâncă mai mult:
– Cereale integrale.
Consumă din belșug grâu, porumb, mei, orez brun, orz, ovăz, etc, precum și produse pe bază de cereale integrale ca pâinea, pastele, turtele, fulgii etc.
– Cartofi și legume.
Folosește fără restricții toate varietățile de cartofi , însă fără adaosuri de grăsimi. Savurează orice varietate de mazăre, linte, năut și fasole.
– Fructe și zarzavaturi.
Ai grijă să nu treacă nici o zi fără să consumi câteva fructe proaspete, în starea lor naturală. Limitează folosirea fructelor conservate în sirop și a sucurilor de fructe sărace în fibre. Consumă o varietate cât mai mare de zarzavaturi în fiecare zi. Învață să savurezi salate proaspete, servite cu dressing-uri sărace în sare și calorii.
– Apă.
Bea 6 – 8 pahare de apă în fiecare zi. Pentru variație, poți folosi din când în când câte o limonadă sau un ceai de plante medicinale.
Nu uita: micul dejun trebuie să fie cât mai consistent.
Micul dejun ideal este format din cât mai multe varietăți de cereale preparate termic, servite calde, cu fructe proaspete și pâine integrală prăjită. Ziua bună se cunoaște de dimineață…